Premierul Victor Ponta le-a adresat o întrebare, luni seară, reprezentanților Institutului Cultural Român, după anunțarea de către Curtea Constituțională a preluării interimatului funcției de președinte de către Crin Antonescu, legată de instituția în subordinea căreia aceștia doresc să rămână.
„Aș vrea să-i întreb pe cei de la ICR dacă consideră că trebuie să rămână sub președintele României acum. Sau o să considere că e mai bine la Senat? Vorbesc serios, sunt gata să le respect decizia. De aia e bine niciodată să nu crezi că dacă te legi de un Traian Băsescu nemuritor vei rămâne pe viață”, a afirmat Ponta la conferința USL de luni seară.
Guvernul a adoptat pe 13 iunie Ordonanța de Urgență 27/ 2012, prin care ICR trece de sub autoritatea președintelui în subordinea Senatului, care, în termen de maximum 15 zile, numește atât conducerea operativă a institutului, cât și membrii Consiliului de conducere. Conducerea operativă a institutului va fi asigurată de un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreședinți, numiți și revocați în/din funcție de plenul Senatului, cu votul majorității senatorilor prezenți, la propunerea Biroului Permanent al Senatului. Mandatul vicepreședinților va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii.